Noile tarife pentru Cartea Verde au intrat în vigoare

Noile tarife pentru primele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă (Carte Verde) au intrat deja în vigoare. Toate companiile de asigurare din Moldova au primit avize de la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), prin intermediul cărora au fost înștiințate să execute decizia Curții de Apel.

Potrivit deciziei, primele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă, cu valabilitate în toate statele sistemului Carte Verde, inclusiv cele din Uniunea Europeană, pentru perioada de 15 zile, au fost diminuate cu 36%, iar pentru alte perioade – cu 4%. Prin urmare, șoferii care doresc să se deplaseze în Uniunea Europeană vor achita pentru Cartea Verde 40,88 euro pentru o perioadă de 15 zile.

Reprezentanții mai multor companii de asigurare spun că deja aplică noile tarife, însă unii afirmă că deocamdată nu au reușit să facă modificările și paginile lor web.

Recent, Colegiul civil al Curţii de Apel Chișinău a emis o decizie prin care a admis apelul declarat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) și a menținut decizia CNPF „cu privire la primele asigurării obligatorii de răspundere civilă auto”, care prevedea modificarea metodologiei de calculare a tarifelor la poliţele de asigurare obligatorie de răspundere civilă „Cartea Verde” și reducerea costului acestor asigurări.

Cartea Verde este o asigurare obligatorie prin lege pentru toţi posesorii de autovehicule care pleacă peste hotare şi acoperă daune provocate terţilor (cetăţeni ai tării respective) în urma unor accidente de circulaţie (daune materiale sau vătămări corporale). Asigurarea se poate încheia pe o perioadă de minimum 15 zile, pe una sau mai multe luni.

 Sursa: http://agora.md/